Despre scoala din Parța

Şcoala confesională ortodoxă-română
Şcoala,cu învăţători cu tot era susţinută de biserică, respectiv de parohie, care încasa în acest scop taxe de cult de la credincioşi. Organele de control ale bisericii erau totodată şi ale şcolii. Protopopul tractual purta titlul da inspector şcolar iar preotul paroh era directorul şcolii în toate comunele româneşti. Învăţătorii confesionali îndeplineau şi funcţia de cantori bisericeşti şi totodată instruiau şi dirijau corurile şco¬lare şi pe cele bărbăteşti sau mixte, care dădeau răspunsurile liturgice şi cu care aranjau diferite concerte religioase şi artistice.

În satul Parţa, în vechime, a fost numai şcoală confesională ortodoxă—română. Abia după infiltrarea elementelor sârbe, şcoala a devenit mixtă, ţinându-se cursurile pentru români în limba română, iar pentru sârbi în limba sârbă. În limba română se preda religia, istoria, gramatica, scrierea şi citirea – aceste ultime două cu litere chirilice, iar Ceaslovul se folosea cel în limba slavonă. Şcoala veche – care la 2 februarie 1902 a căzut pradă incendiului – nu se ştie când a fost zidită, în tot cazul a existat în anul 1960 (Karlovitz – Arhiva Voivodinei – cutia 1349 nr. 216/213 anul 1774).

Primul dascăl a fost diaconul Iova Miclău pânâ în anul 1810. Din septembrie 1921 şcoala confesională ortodoxă-română şi-a încetat activitatea, fiind statificată. Şcoala de stat s-a înfiinţat în anul 1896.

Seria învăţătorilor confesionali ortodocşi-români:
1. Diaconul Iova Miclău pînâ în 181o, originar din Parţa, a lui Zadîrlea
2. Nicolae Suresou a lui Cîţu, tot din Parţa, 181o-1837
3. Dascălul Zaharia din I837-7
4. Gheorghe Surescu 1847-1872. Moare la 25 august 1895, fiind înmor-mântat în Parţa
5. Iuliu Toţa 1872-1891
6. Nicolae Micluţa 1891-1893
7. Avram Blaşiu 1893-1 II 19o9. Moare în lo februarie 194? fiind înmormântat în Parţa. Prin străduinţa acestui învăţător s-a înfinţat corul vocal al plugarilor din Parţa în luna noiembrie 1893 al cărui dirijor era.
8. Elena Cloaşe 15 II 1909 până în 29 VI 1910
9. Gheorghe Olariu 4 IX 1910 până în 1 IX 1955
10. Gheorghe Cocioba

Şcoala confesională greco-catolică
Prin trecerea la „Unire” a unei părţi însemnate a locuitorilor români în anul 1864 a trecut în posesiunea bisericii greco-catolice şi şcoala până în anul 1869, când tot poporul a trecut din nou la ortodoxie. În anul 1877 s-a deschis din nou, aşezată fiind până la finele anului şcolar 1890-1891 în incinta capelei (biserică), iar începînd cu anul şcolar 1891-1892 în urma decisului Comitetului administrativ al Comitatului Timiş 18 februarie 1891 nr. 3449 a fost mutată în localul de sub nr. Conscripţiei 99 transcris în „Cartea fundual” pe numele comunei. Prin sentinţa vice comitetului Comitatului Timiş, numărul 28.279 din 1907 s-a oprit continuarea prelegerilor din cauza igienei şi iarăşi a fost aşezată în local închiriat pînă în 1 octombrie 1909, când s-a aşezat în edificiul propriu, zidit cu 3400 coroane din casa bisericii şi cu concursul binevoitor al credincioşilor greco-catolici pe intravilanul de sub numărul 149, cumpărat cu 2000 coroane şi transcris în „Cartea funduală” pe numele bisericii greco-catolice.

Seria învăţătorilor confesionali greco-catoilici (români)
1. Ioan Dumoniu 14 IX 1877 -6 IV 1889
2. Carol Schmidt Stoica 6 IV 1889-23 VIII 1893
3. Petru Stanciu 27 XI 1893-24 IV 1895 când moare
4. George Nicola l0 X 1895-31 VII 1899
5. Nicolae Todor 16 XI 1899-3o IX 19o2
6. George Suciu 3o IX 19o2-31 VIII 19o3
7. George Halmagyi 15 IX 19o2 – 31 VIII 1904

Din cauza războiului mondial care a început în 27 iulie 1914, învăţătorului Ioan Todor care a fost mobilizat şi trimis pe câmpul de luptă din Galiţia. Catedra de învăţător a fost suplinită de preotul paroh Petru Munteanu.

3 păreri la “Despre scoala din Parța

  1. Bună ziua!
    Îmi puteţi da, vă rog frumos, numărul de telefon al şcolii, sau orice alt număr de contact? Aş avea nevoie de câteva informaţii de la şcoală.
    Patricia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *