Bun venit!

Pe campia întinsa din cel mai roditor ţinut al Banatului la o departare de 17 km sud-vest de Timisoara, langa comuna Şag este asezata frumoasa comuna Parţa.

Favorizata de asezarea sa geografica, de solul sau manos, cat si de inteligenta si harnicia locuitorilor sai, comuna Parţa se situeaza printre comunele fruntase. Strazile lungi, drepte şi destul de largi se întretaie perpendicular unele pe altele. Raul Timis desparte satul aproape în doua jumataţi. Casele frumos aliniate sunt în mare parte construite din caramida arsa şi nearsa acoperite cu ţigla. Numai cele vechi sunt din zid de pamant batut.

Trotuarele strazilor nu sunt pavate, dar au pe margini plantaţi: salcami, castani şi pomi fructiferi.
În centrul satului exista un parc umbrit de tei şi castani; în mijlocul acestui parc se afla „Monumentul eroilor” ridicat în anul 1925, pe care este gravata urmatoarea inscriptie „Pamantul strain sa fie uşor purtat de inimile voastre – pentru eroii cazuti in razboiul mondial ca amintire”

Aici, în centrul satului sunt cele patru biserici, doua romaneşti, cea ortodoxa şi unita, iar celelalte doua, romano-catolica şi ortodoxa sarba. Tot aici se afla şcoala, gradiniţa, poşta, primaria si dispensarul medical.

La 2 km nord de centrul comunei langa soseaua naţionala Timişoara – Foieni se afla gara cu linia ferata Timişoara – Cruceni. Langa gara, la marginea soselei se afla moara edificata la sfîrşitul secolului al XIX – lea. Pe alta strada a comunei mai laturalnica se afla caminul cultural.

Leave a Reply