Despre comuna Parța

Data infiinţarii localitaţii Parţa nu se stie.Satul se pierde in acele zari indepartate ale trecutului, fara nicio urma in scriptele vreunui cronicar iubitor de slova.

Parţa – numita pe atunci Paraoz – este amintita documentar in anul 1334. Doar evidenţele papale de dijma din 1332 – 1337 pomenesc ca pe locul de azi al comunei era in evul mediu localitatea Povaz sau Movaz si care la anul 1447 obtine dreptul de oras. Din cauza luptelor ce s-au succedat intre unguri si turci lupte duse sub comanda lui Ioan Huniade, orasul a fost nimicit de turci la anul l513 ca si cetatea Peciul Nou, dar refacut dupa aceea. Sa pare ca a fost atacat din nou de turci ca si Peciul Nou intre anii 1519 – 1521.

Desigur ca si pe acest teritoriu au fost razboaiele austro-turce din secolele al XVII – lea – al XVIII – lea. Pare curios faptul ca aceasta localitate pur romaneasca inainte de secolul al XVIII – lea figureaza in evidentele papale de dijma din anii 1332-1337 ca si cum populaţia in acei ani nu ar fi fost romana-ortodoxa, ci catolica. Explicaţia ne-o da prof. dr. Nicolae Iliesu din Timisoara, in lucrarea sa intitulata ”Timisoara, mo¬nografie istorica" volumul I, paginile 9-11, unde arata ca "in anul 1316 regele Carol Robert al Ungariei impune si biserica ortodoxa la zeciuiala papala”. in anul 166o sunt amintiti cu nume cativa locuitori al comunei si anume cneazul Milutin, papa Paun, Predrag Stancu, Velea Dulgherul si Daba. in statistica de la 11 iunie 1767 sunt amintiţi preoţii Ioan Jivcovici originar din Scorei, Ioan Ilievici din Parţa si Ioan Mihailovici tot din Parţa. in colecţia Marsigli din Bologna se pastra un folio mic de 5 coale avand inscripţia "Conscriptio Districtuum”. Hartia bine conservata avea culoare galbuie cu filigram ce reproducea pajura incoronata cu doua capete sub care era monograma H.E. in faţa erau doua, iar in spate o foaie alba. Datare nu se gaseste. Editorii acestui act o fixeaza in deceniul ultim al secolului al XVII – lea.

Conscripţia districtelor din Banat si a unor sate din campie a fost editata necomentat de Szilagyi Aron si Szilagyi Sandor. Acest izvor atat de important pentru istoria Banatului a fost utilizat sporadic doar de Pesty Frigyes. Istoricii care s-au ocupat cu campia banaţeana nu-l citeaza. in monumentala lucrare a regretatului Coriolan Suciu "Dicţionar istoric al localitaţilor din Transilvania” Bucuresti, Editura Academiei volumul I 1967, volumul al II –lea 1968 – "Conscripţia din 169o – 17oo este citata insa nu direct, ci nu¬mai dupa Pesty. Consripţia din colecţia Marasigly conţine insa multe lacune; nu toate localitaţile care existau in acea perioada -unele menţionate in izvoare documentare sau narative, sunt menţionate in cuprinsul el. Lista districtelor conţine numele a 320 localitaţi banatene, printre care este mentionata si Paracz – Parta. (Studii de istorie a Banatului volumul al II – lea Timisoara 197o – Editura Universitaţii articolul lui Pavel Binder "Lista localitaţilor din Banat de la sfirsitul secolului al XVII-lea").

Incepand cu martie 1736 noi grupuri de refugiaţi spanioli si italieni soseau in Banat. Administraţia ordona servicillor districtuale Timis si Becicherec sa faca preparativele necesare pentru colonizarea lor in localitaţile din raza acelor districte indeosebi in Becicherec, Carani, Paracz, Dinias, etc. Colonistii italieni din aceasta categorie se deosebeau de italienii adusi anterior pentru dezvoltarea cresterii viermilor de matase si, ca refugiaţii politici, aveau un regim special. Mulţi dintre ei, asezaţi in localitaţile unde se aflau colonisti italieni s-au orientat spre cultura viernilor do matase reusind sa-si intemeieze gospodarii. Colonizarea spaniolilor si italienilor refugiaţi era de fapt o colonizare forţaţa, Curtea urmarind indepartarea lor din Viena deoarece prezentau pericol, devenind focar de nemulţumiri si proteste ca urmare a faptului ca isi vazusera speranţele in¬selate. (Aurel Tinta ”Colonizari forţate de refugiaţi spanioli si italieni in Banat 1716 – 174o"). in timpul revoluţiei din 1848 – 1849, una din masurile luate de autoritaţile militare imperiale era dezarmarea satelor svabesti din apropierea Timisoarei, care erau de partea revoluţionarilor maghiari acţiune inceputa in 17 octombrie 1848. Printre comunele ce au fost dezarmate a figurat si Parţa – dezarmata in 18 octombrie 1848 (I.D. Suciu "Revoluţia din 1848 – 1849 in Banat" Bucuresti 1968, pag. 191).

Seria primarilor din Parţa
1. Gheorghe Pava 1850 – 188o
2. Filip Mihai 1881 – 1884
3. Filip Gheorghe 1884 – 1887
4. Milan Goicu 1887 – 1893
5. Bulzu Simion 1893 – 19o4
6. Colariu Vasile 19o4 – 1915
7. Bulzu Adam 1915 – 1918
8. Filip Octavian 1918 – 1919
9. Vezure Nicolae 1919 – 1921
10. Berlovan Adam 1921 – 1927
11. Bolovan Ioan 1927 – 1928
12. Surescu Ioan 1928 – 1932
13. Aslau Gheorghe 1948
14. Boin Jiva 1949 – 1950
15. Popovici Vladimir 1950 – 1952
16. Ghemes Pavel 1952 – 1955

Lista notarilor din Parţa
1. Iosif Ragjoczi – se semneaza dar nu aminteste anii
2. Iuliu Bellu 1895 – 7 XII 1902
3. Iuliu S??eni 8 XII 1902 – 12 VII 1917
4. Schaf Beniamin 13 VII 1917 – 24 XI 1917
5. Andrei Hasenfratz 25 XI 1917 – 26 X 1918
6. George Foldes 27 X 1918 – 24 VII 1922
7. Iuliu Eros 25 VII 1922 – 6 IX 1924
8. Scheidt Eisler Iacob 06 IX 1924 – 14 VII 1925
9. Ioan Cercel 15 VII 1925 – 2o V 1939
10. stefan Doslea 30 V 1939 – 15 III 1949
11. Gheorghe Macavei 15 III 1949 – 1 VII 1949
12. Alexandru Berjariu 01 VII 1949 – 195o.
13. Octavian Cocioba 195o – 1951
14. Traian Filip 1951 – 1952
15. Traian Golea 1952 – 1962

Locuitorii satului in majoritate erau romani (aproximativ 11oo).
Minoritaţi conlocuitoare sunt:
– germani(aprox. l5o)
– maghiari (aprox. l50) – sarbi (aprox. loo)
– ţigani (aprox. 50)
– slovaci (aprox. lo)

In ce priveste portul, batranii purtau: durut de suba cu maneci, cojoc, pieptar si camasa lunga din panza de in sau bumbac alba, cusuta la piept, maneci si poale. In picioare aveau obiele si opinci asemanatoare acelor "calceus romane". Pe cap purtau vara palarie, iar iarna caciula "clabat" si aveau plete. Pe fata acelor batrani s-a reoglindit figura stramosilor nostri geto-daci. Femeile purtau poale si cotranta, iar pe cap carpa. In zile de sarbatoare femeile tinere purtau pe cap salbe de bani numite "tulbent”.

Luxul si moda oraseneasca a luat locul modestului, frumosului port national banaţean de odinioara. Numai unele femei mai sarbatoreau insa nu se mai disting taranii de intelectuali: toti sunt domni, doamne si domnisoare de la mic pana la mare. Daca si-au lepadat majoritatea haina stramoseasca, au pastrat in schimb cu multa acuratete, limba, obiceiurile si credinta, traditiile religioase de la botez, cununii si inmormantari. Tot atat de respectate sunt si datinile babesti, de care mai ales femeile nu se pot descotorosi. In toate vremurile si-n toate imprejurarile romanii de aici s—au manifestat ca buni si inflacarati patrioti.

Sub Pages Found

Leave a Reply