Concurs gastronomic

ACTIVITĂŢI EXTRACURRICULARE

  1. TITLUL ACTIVITĂŢII: Concurs gastronomic
  2. COORDONATOR: prof. Borovic-Ivanov Mihaela-Carmen
  3. DATA DESFĂŞURĂRII: 15.11.2013
  4. DURATA ACTIVITĂŢII: 1 h şi 30 de min.
  5. GRUP ŢINTĂ:elevi din clasa a VIII-a
  6. PARTENERI IMPLICAŢI:
  7. OBIECTIVE:

-valorificarea unor obiceiuri gastronomice locale şi internaţionale;

-dezvoltarea spiritului de cooperare şi creşterea coeziunii sociale;

-exersarea unor deprinderi motrice specifice activităţilor gastronomice.

8. RESURSE:

a. umane:elevii, cadru didactic;

b. materiale:obiecte, alimente, muzică, laptop, videoproiector, PPT-uri;

9. DESCRIEREA SUMARĂ A ACTIVITĂŢII: Activitatea a început prin prezentarea unui material în format PPT, apoi s-a trecut la relizarea a diverse tipuri de mâncare, după ce, în prealabil, elevii şi-au adus feţe de masă, şorţuri, instrumente etc.După terminare, fiecare grupă a prezentat cele două tipuri de mâncare.S-a stabilit că prima grupă a înregistrat cele mai bune rezultate (Mocodean, Mersdorf, Laţco, Manea-salata de vinete şi tortul de fructe) şi apoi a urmat încă un scurt concurs. Totul s-a încheiat cu muzică şi voie bună, după consumarea cu nerăbdare a ,,produselor muncii”.

10. REZULTATE AŞTEPTATE:

a. Îmbogăţirea deprinderilor motrice;

b. Creşterea motivaţiei;

c. Îmbunătăţirea cooperării dintre elevi, elevi şi profesori;

d. Familiarizarea cu obiceiuri culinare, gospodăreşti.

11. MODALITĂŢI DE EVALUARE:

a. Observaţia;

b. Completarea panoului cu activităţi;

c. Realizarea de fotografii;

d. Degustarea produselor.

e. Discuţii.

12. REZULTATE ÎNREGISTRATE:

    1. Îmbunătăţrea deprinderilor motrice;
    2. Îmbunătăţirea cooperării;
    3. Dezvoltarea creativităţii;
    4. Familiarizarea cu obiceiuri culinare, gospodăreşti.

13. SUGESTII ŞI RECOMANDĂRI: realizarea de cât mai multe activităţii de acest gen şi discutarea acestora,  concluzii.

 Prof. Borovic-Ivanov Mihaela

 


„CONCURS GASTRONOMIC”

From CONCURS GASTRONOMIC. Posted by Scoala Parta on 1/17/2014 (6 items)

Generated by Facebook Photo Fetcher 2


Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Un comentariu

  1. Indiferent de ce ati spune lucrurile au fost bine scrise
    si direct la obiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.