Deschiderea anului scolar 2013-2014

Dragi elevi,

Doamnelor și domnilor profesori,

Stimaţi părinţi

 

Începutul fiecărui an școlar este un moment  de bucurie şi speranţă pentru fiecare dintre noi.

Privind retrospectiv anul şcolar care s-a încheiat, ne revin în minte momentele frumoase, pline de bucurie, împlinirile, dar şi momentele  dificile  sau problemele  pe care le-am depăşit prin identificarea de soluţii în interesul elevului.

În calitatea pe care o am mulţumesc cadrelor didactice pentru implicare, atitudine şi loialitate faţă de şcoală, elevilor și părinților pentru capacitatea de asimilare și înțelegere a ceea ce înseamnă școala la nivelul comunității noastre și nu in ultimul rând mulțumesc factorilor de decizie ai comunei noastre, domnului primar Mihai Petricaș, domnului viceprimar Ioan Dunca și consiliului local pentru implicarea energică și pozitivă în asigurarea unor condiții foarte bune de studiu pentru copiii noștrii .

Cu siguranţă nu a fost anul şcolar cel mai bun şi nu am obţinut rezultatele cele mai bune, dar a fost anul în care am avut curajul să ne asumăm o realitate.

Anul şcolar 2013-2014 a găsit instituția noastră schimbată în bine, din punct de vedere al spațiilor de învățământ, a fost igienizat și zugravit complet interiorul unui corp de clădire, a fost schimbată învelitoarea de țiglă pe un alt corp de clădire, au fost realizate lucrări de hidroizolație , împotriva igrasiei, la al treilea corp de clădire. Aceste lucrări au fost realizate cu eforturi financiare importante și sperăm că vor determina și un efort din partea eleviilor pentru păstrarea celor realizate și pentru ridicarea nivelului rezultatelor obținute.

Îmi doresc seriozitate şi profesionalism din partea cadrelor didactice şi o bună colaborare cu părinţii elevilor, cărora le transmit să se implice în rezolvarea problemelor care apar și să se comporte ca parteneri ai școlii şi să fie procupaţi de viitorul copiiilor lor.

Elevilor le adresez un îndemn pentru a păstra și proteja spațiile de învățământ şi în acelaşi timp o provocare la studiu serios şi la o muncă eficientă pentru că ei dau sens existenţei şcolii şi sunt speranţele noastre.

Vă doresc tuturor un an şcolar cu sănătate, cu energie, încredere şi multe împliniri!

DIRECTOR,

PROF. DANIEL DRĂGAN


From septembrie 2013 – deschiderea anului scolar. Posted by Scoala Parta on 10/11/2013 (114 items)

Generated by Facebook Photo Fetcher 2


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *