3

2009-2010

S.O.S – Pamantul!

sos pamantul

În luna aprilie, lună în care sunt cuprinse patru evenimente importante (Ziua Pământului, Ziua Păsărilor, Ziua Mondială a Sănătății și Ziua Mondială a Protecției Animalelor de Laborator), noi, elevi și dascăli deopotrivă, ai Școlii Parța, ne-am unit forțele ca în fiecare an, pentru a șterge o lacrimă a planetei noastre, pentru a mai lua din povara pe care Pământul este obligat să o poarte pe umerii săi.
Timp de câteva ore, am fost în slujba planetei, adunând saci imenși de pet-uri, hârtie și alte deșeuri pe care oamenii needucați și fără suflet le aruncă la întâmplare, prin sat, în parc sau pe malul Timișului, fără a se gândi la consecințele acestor fapte grave și periculoase.
Sperăm încă o dată, că am dat un exemplu pozitiv comunității în care trăim, și ne dorim, în același timp, să dăm o lecție celor care, în fiecare zi contribuie la degradarea planetei pe care trăim.
 


From aprilie 2010 – S.O.S. Pamantul. Posted by Scoala Parta on 5/22/2013 (93 items)

Generated by Facebook Photo Fetcher 2


3 Responses to “S.O.S – Pamantul!”

  1. bianca vinczan spune:

    ***ar trebui sa facem acest lucru la fiecare sfarsit de saptamana***

  2. davidescu spune:

    bravo ,,,,pentru tot ceia ce face_ti.sunte_ti cei mai tari.

  3. codruta haprean spune:

    Sunt mindra ca am fost eleva acestei scoli cu mult timp in urma,vremurile au evoluat,satul este altul,oamenii s-au schimbat,dar eu am ramas cu nostalgia anilor de scoala,cu dorul de strada noastra,de casa noastra…Ma bucur sa vad cum arata scoala si cum se implica in educatia elevilor,cinste domnului directorDan Dragan care-si pastoreste scoala si copiii cu demnitatea de …fiu al satului! La ora Pamintului ne-am aliniat, dar haideti peste doua zile(7apr.)si de Ziua Mondiala a Sanatatii sa fim impreuna prin fapta buna pe care o facem .Va salut

Leave a Reply